Pe seară, la geamuri, un nour violet și de aramă,
Pe drum, la aceeași oră, se târâie un lanț de fier,
Și coincidențe aranjate pe-o tristă gamă –
Azi iar mi-i frică… și cred, și sper…
O zi fără anotimp și ordine militară,
Și prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară –
Și mulți au plecat, și noapte se lasă.
Cu toții spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naște –
Iar studiul crește cu tactul tăcut…
O ființă supremă, dintre noi, ne cunoaște.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și incertitudine la sfârșitul unei zile. Vorbitorul se confruntă cu frică și speranță în același timp, observând schimbări și dispariții în jurul său, dar și căutând o semnificație mai profundă.