Ședeam în grădină azi dimineață –
Albastru-nfloriseră pomii în jur,
Plin de triluri, de cântecul sturzului, pur –
Și-n iarbă-mi sta umbra în față,
Jivină ciudată, sluțită și mare,
Ca un vis rău, la picioare.
Și-am plecat tremurând, știu prea bine,
Și cânta o fântână-n azur, și mai știu
Că un mugur plesni purpuriu,
Când jivina porni după mine.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață contemplativă în grădină, unde umbra protagonistului devine o prezență amenințătoare. Aceasta simbolizează confruntarea cu aspecte întunecate ale sinelui sau cu temeri interioare care îl urmăresc.