Munți: cernire, tăcere și zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară din pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.
Liniștea mamei; sub brazi îngri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.
O, nașterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbușit își zărește imaginea.
O paloare se trezește în odaia înăbușitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.
Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nașterii umane într-un cadru natural mistic și rece. Imaginea nașterii este împletită cu elemente ale naturii și spiritualității, sugerând un proces complex și profund.