Goală și moartă e casa tatălui,
Sumbră oră
Și deșteptarea-n grădina cuprinsă de-amurg.
Întruna ți-e gândul la chipul alb al omului
Departe de vuietul timpului.
Peste-o visare se-nclină verzile crengi, bucuroase;
Cruce și seară,
Pe cel de sunete plin îl cuprind cu brațe de purpură
Steaua-i și zvonul albăstriilor flori.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de pierdere și melancolie, reflectând asupra morții și a amintirilor dintr-o casă părăsită. Natura este prezentă ca martor al trecerii timpului și al stărilor sufletești.