Soarele strălucește singur după-amiaza,
Și liniștit tonul albinelor se oprește.
În grădină șoptesc vocile surorilor –
Acolo băiatul ascultă în șopronul de lemn,
Făcând încă peste carte și imagine.
Purtați tei de tei cufundați în albastru.
Un stârc atârnă nemișcat înecat în eter,
Prin gard se joacă forme de umbră fantastice.
Surorile intră liniștite în casă,
Și curând hainele lor albe mica
Variație din camere luminoase,
Și fanfaronada tufișurilor moare.
Băiatul lovește părul pisicii,
Uimit de oglinda ochilor ei.
Un sunet de orgă departe de deal
Se ridică o minune în ceruri.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice ale copilăriei, printr-o descriere detaliată a unei scene idilice din natură. Imaginile vizuale și auditive se îmbină pentru a crea o atmosferă contemplativă și melancolică.