Nimfă, du-mă-n bezne grele;
Rujă saltă-n frig pe gard,
Jale înflorește-n pântec cald,
Cruce sângerând spre stele.
Sparte-s gură și minciună
În chilii reci, purpuriu;
Râs sclipind, joc auriu;
Clopot tras ce-abia mai sună.
Nor albastru! Fructe pădurețe
Putrede își lasă la pământ
Și se schimbă în mormânt
Spațiul, și-n vis calea vieții.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme întunecate precum moartea, deznădejdea și sacrificiul, folosind imagini puternice și simbolism religios. Versurile sugerează o capitulare în fața unei realități sumbre și o transformare inevitabilă spre moarte și uitare.