Somn și moarte, vulturi întunecați,
Toată noaptea plutiți deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul înghețat
Al Eternității. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăți purpurii
Și voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări,
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopții își pierde glasul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de pierdere și disperare, folosind imagini puternice ale morții și eternității. Un bocet funebru, o lamentație cosmică despre fragilitatea existenței umane în fața forțelor necruțătoare ale destinului.