Numai vești rele mai aștept.
Numai vești proaste mai pot aduce:
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva și-a tăiat sufletul într-un
ciob de oglindă,
undeva, în continentul iubirii
au năvălit oamenii-cangur..
Toate vânturile bat de-a-ndărătelea,
zicând că trebuie îndreptați arborii
pe care tot ele i-au strâmbat. Și astfel
mortalitatea arborilor
a crescut înspăimântător –
căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta
fără încuviințarea sevelor,
și tot ce se-ndreaptă cu de-a sila
se frânge..
De aceea, nu mai aștept decât vești rele –
se vor distinge probabil și focurile rămase,
va crește păr aspru de cal
pe ultimele frunți albe, strălucitoare,
nesfărâmate încă de ciomege,
și ultimele cântece în păduri
vor fi ale gorilelor-lupi..
Până atunci, toată lumea trebuie
să se scarpine individual –
așa e legea, așa e obiceiul
înainte de moarte. Nu stăruiți,
nu se acordă nicio dispensă –
dar ciungii au nevoie să se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele..
Și între timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva și-a tăiat oglinda
într-un ciob de suflet,
și oamenii-cangur se înmulțesc
în buzunarul de la spate al lumii..
Numai vești rele mai aștept.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pesimism și deznădejde față de starea lumii. Natura este în declin, iar umanitatea se autodistruge, lăsând în urmă doar suferință și moarte. Nu există speranță de salvare, doar așteptarea inevitabilului.