Gellu Naum – Până Să Mă Dezleg

Pune-ți cheia asta la gât și joacă-te cu oropsitul de mine,
întinde-mă pe zăpadă să găsesc argumente,
sau dormi o noapte într-o vacă și uită-te la lume prin ochii ei de sfântă.
S-a și confecționat mașinăria. Dacă te hotărăști să intri (noi nu, deoarece suntem bărbați) poți adora
un neștiut într-o firidă,
are pori pe obraji, ne spune cuvinte asemănătoare,
parcă ar fi o realitate. Așteaptă retragerea apelor,
știe mai multe decât medicul acela cărămiziu, inversează albinele,
schema e simplă. Se îneacă într-o impresie a lucrurilor care oricum e alta,
are misterul lui și numărul care decide totul,
dacă trece un stol de păsări alb-negre, el le descrie traiectoria.
(până să mă dezleg s-a întâmplat ceva curios. Omul acela zicea că legile lumii sunt prea blânde,
ai dat de el, Panaită. Stă pe șuvoaie. S-a tras acolo,
stă după trestii, nu scoate o vorbă. Ce treabă am eu cu el,
mai bine fluier, vine câinele și ne vânăm)

Sensul versurilor

Piesa explorează sentimente de alienare și căutare de sens într-o lume complexă. Versurile abstracte sugerează o deconectare de realitate și o fascinație pentru misterele existenței, culminând cu o întâlnire enigmatică cu un personaj straniu.

Lasă un comentariu