Cei mai mulți stau lividi în casele lor,
ca bătrânețea când te naști
în copilul care stă
pe marginea unei ape
privind la Caron cum își repară luntrea
veche de luștri nenumărați,
copil până la urmă
când te uiți uimit la tine
printr-un fuior de fum
la capătul căruia
Dumnezeu stă la masă cu o mie de fumători
cărora le stinge pe buze
ultima țigară.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema mortalității și a efemerității vieții printr-o metaforă puternică a ultimei țigări. Imaginea lui Dumnezeu care stinge țigara fumătorilor sugerează un final inevitabil, dar și o formă de acceptare sau eliberare.