Eu am stat cu Ginsberg la masă. Numele lui era scris
Cu litere mari pe chiar fața de masă. Cei
Care ieșeau de la Guggenheim se opreau să ne salute și-mi
Citeau numele cu glas tare. În Manhattan nu sunt tramvaie
Dar în acea zi au circulat pe toate străzile toate tramvaiele din
București, poemele noastre străluceau
În aerul cu diamante, eu, Mircea, Florin, Nino, Madi, Magda,
Romulus, Mușina a venit cu Budila-Expres,
toți chelnerii ne-au citit în șoaptă nota de plată,
vers cu vers,
bere cu bere,
până ce Ginsberg s-a oploșit în toate cărțile noastre
ca o floare presată pe care am tot udat-o zile și nopți
în șir.
Da, eu am stat cu toți beatnicii la masă. Nici unul n-a scos
O vorbă de rău după ce fiecare și-a văzut de treabă,
Primul dintre noi, Nino, apoi Madi, apoi Mușina,
Eu,
Eu îl aștept pe Ginsberg la un picnic,
Loc luminos,
Loc cu verdeață,
La Cenaclul din cer,
Unde nimeni nu va trăda,
Nimeni nu va fi trădat, iar peste noi cadă
Umbra palidă a criticii literare.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire idealizată a unei întâlniri cu Allen Ginsberg și alți poeți, într-o atmosferă boemă și plină de creativitate. Naratorul își amintește cu nostalgie de acele momente, proiectând o imagine utopică a unei comunități literare unite și protejate de critica exterioară.