Singur numai cel înstrăinat poate fi,
Eu n-am cunoscut înstrăinarea,
ici n-am căutat-o disperat prin curţile altora,
În jurul meu sunt case, străzi, oraşe, oameni,
Prin unele nu am intrat încă,
Poate că niciodată nu voi intra,
Pe altele n-am călcat încă,
nici nu ştiu dacă am ce căuta pe acolo,
Nu se ştie niciodată ce gând te duce prin acele locuri
Şi habar n-ai că ai trecut pe aleea panseleuţelor
Şi te întorci pe Pan Halipa colţ cu Plopilor
Care se înfundă în strada Luna pe unde te-ai rătăcit tot restul vieţii,
Iar prin unele oraşe nici nu te mai bate gândul să ajungi
Deşi cu gândul de mult pe acolo ai fost,
Cât îi priveşte pe oameni, ei se tot schimbă între ei,
Încât îţi este de ajuns să vezi unul şi să-ţi dai seama
Că încă nu ştii mai nimic despre tine.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de înstrăinare și căutarea identității personale. Vorbitorul reflectă asupra relației sale cu lumea din jur, realizând că, deși este înconjurat de oameni și locuri, încă nu se cunoaște pe sine.