Din slava lumilor albastre,
Într-o senină dimineață,
Trezit-ai plângerile noastre
Tu, veșnic dragă cântăreață.
Vestit-ai ceasul de pornire
În larg de câmp, la sfânta muncă,
Și-n limpezi stihuri de slăvire
Ai coborât sfânta poruncă.
Dar nu știi că pe noi ne doare
Seninul stihurilor tale,
Tu cânți când semănăm sudoare
Și ce răsare-i numai jale.
Tu cânți când țărna o frământă
La noi copiii și părinții,
Dar din sudoarea noastră sfântă
Nu noi, ci alții-și scot arginții.
Robită-i primăvara noastră
Și glasu-i în văzduhuri geme,
Când te înalți cântând măiastră
Și-n urmă-ți se-mpletesc blesteme.
Prefă-ți cântarea în plânsoare
Și du-o altor zări mai bune
Și, soro-n jalnică cântare,
Robia muncii noastre-o spune.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și frustrarea oamenilor care muncesc din greu, dar nu beneficiază de roadele muncii lor. Ciocârlia, simbol al libertății și al bucuriei, cântă nepăsătoare, ignorând suferința celor care trudesc. Piesa îndeamnă la compasiune și la conștientizarea inechităților sociale.