Lăsaţi-mă în fum să şed,
În fund de crâşmă-ntunecată,
Şi fraţii vagabonzi să-i văd
Cu ochii tulburi cum mă cată.
Lăsaţi-mă lângă pahar,
S-arunc sub masă cartea vieţii;
E vinul un venin amar
Şi plâng când îi deschid pereţii.
Lăsaţi-mi capu-nfierbântat
S-adoarmă-n cântec de vioare,
De sub arcuşul fermecat
Uitarea peste el coboare.
Lăsaţi-mă aici, să-mi spui
Viaţa scândurii de masă
Eu sunt copilul nimănui
Şi n-am nici drum, şi n-am nici casă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui individ marginalizat, care se refugiază în alcool și uitare, simțindu-se abandonat și fără un loc în lume. El caută alinare în muzică și în compania altor vagabonzi, dar este copleșit de tristețe și de lipsa unui cămin.