Gabriela Melinescu – Bereta Roșie a Lui Paracelsus

Valoarea ta: o viață rătăcitoare.
Eternitatea ta: nașterea în apropiere de podul Diavolului
sub care curge râul Sihl, lângă Einsiedeln.
Iubesc bereta ta roșie mai mult decât toate învățăturile,
bereta care se poate transforma în trandafir,
apoi în crin alb,
și la urmă într-o stea întunecată.
Iubesc bereta ta roșie prin care Dumnezeu însuși vorbește
insesizabilul dialect al filozofilor.
Te întâlnesc încă pe mare, în pădure, pe câmp,
mereu aplecat peste infinitul jurnal intim al Naturii.

Sensul versurilor

Piesa celebrează figura lui Paracelsus, un alchimist și medic renumit, evidențiind legătura sa profundă cu natura și înțelepciunea mistică. Bereta roșie devine un simbol al transformării și al dialogului cu divinitatea, reprezentând calea spre cunoaștere și înțelegere a lumii.

Lasă un comentariu