Țipând amar,
Cu șuier ciori spre târg coboară:
Va ninge iar –
Ferice cine are astăzi țară!.
Stai ca-mpietrit,
Privești în urma ta: lung drum e!
De ce-ai fugit
De iarnă, prostule, în lume?.
Pustiu tăcut
La poarta lumii-ți va răspunde!
Cel ce-a pierdut,
Ce tu-ai pierdut, nu stă niciunde.
Stai pal acum,
Damnat să pribegești pe geruri,
Ca orice fum,
Râvnind mereu geroase ceruri.
Zbori, păsărea,
Cântând ca-ntr-un pustiu! – Nebune,
Ia-ți inima
Și-ngheață și dispreț ți-o pune!.
Țipând amar,
Cu șuier ciori spre târg coboară:
Va ninge iar –
E vai de cel ce n-are țară!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de regret și singurătate al unui om care a părăsit patria și se confruntă cu greutățile vieții. El realizează că a pierdut ceva valoros și este condamnat să rătăcească fără un loc al său.