A încercat iar şi iar să laude frumuseţea Laurei, dar nu a reuşit.
Mă ruşinez că rima mea-i tăcută
şi-a ta mândreţe, doamnă, n-o arată,
deşi când te-am văzut eu prima dată
am ştiut clar, nu-i alta mai plăcută.
Dar e prea greu, şi mâna nu m-ascultă,
nici pila să-ţi dea lustru n-o să poată;
îmi pun la lucru dibăcia toată,
dar mă blochez, căci este muncă multă.
De-atâtea ori deschis-am gura mare,
dar vocea-n piept mi s-a oprit grăbită;
să poată fi vreuna mai înaltă?.
Şi-am vrut să scriu ades versuri solare:
dar pana, mâna, mintea ce s-agită
s-au poticnit de fiecare dată.
Sensul versurilor
Poezia exprimă frustrarea poetului de a nu putea reda frumusețea subiectului său prin cuvinte. El se simte incapabil să captureze esența frumuseții ei, simțindu-se blocat și inadecvat.