Saltimbanci calcă pe sârmă,
lumea asta e o stână.
Loc în care se adună,
toți nebunii de pe lună.
Am acasă patru ace,
n-are cine să mă-mbrace.
Osul meu prinde noroi,
și mă trage înapoi.
Înapoi.
Când înveți cum să dispari,
pune-mi ochii în sertar.
Vine filmul pe retină,
ochiul trei e lună plină.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și deconectare de lume, sugerând o realitate percepută ca o stână populată de nebuni. Naratorul se simte neajutorat și tras înapoi de greutățile vieții, căutând o formă de evadare sau înțelegere printr-o perspectivă interioară.