Cândva femeia din mama
era prinsă în hora fără de asemănare
a rotirii pământului.
Aprigă și cu opincile în arșița vremii.
Chema la horă clopotele, drumul câmpiei,
mărul cel dulce-al păcatului,
dar mai ales zarea.
Avea dunga zării o boală de horă
și de ducă.
Azi se rotește colbul tăcerii
în hora aprigă-a vântului.
Știe ea
mama
cum să poarte găteala clipei
celei din urmă.
Se va arunca în jocul neîndurător
atunci când
bărbați și femei
vor clădi cu mâinile lor istoria.
Atunci rotirea pământului
va fi cumplită.
Sensul versurilor
Piesa evocă o imagine a trecutului, legată de tradiții și de ciclul vieții, sugerând totodată o amenințare iminentă, un viitor incert și potențial distructiv. Rotirea pământului devine o metaforă pentru destin și pentru inevitabilitatea schimbărilor.