Târziu ne aducem aminte,
târziu vin cuvintele.
În adâncuri de ape
arborii își înrădăcinează înaltul.
Își găsesc, între ei,
umbra mare-a privirii
acum pe-nțeles,
după trecerea timpului.
Și-a fost de mult tăcerea;
și-acum o facem cântec,
să nu înghețe inima
prea singură.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor și a trecerii timpului, transformând tăcerea trecutului în cântec pentru a proteja inima de singurătate. Natura este folosită ca metaforă pentru înrădăcinarea profundă a emoțiilor și a înțelegerii.
