Amurguri – ceasul care ruinează
cetăți și pași
și vise la țărm,
amurguri – nisip monumental!.
Trece prin mijlocul cetății Vrăjitorul,
cântărețul din flaut –
o muzică fragilă iscând, poate o ardere,
– nu simți cum risipește?.
Nu vuiet obsedant, nu prăbușiri –
abia de se aude roșul
armonic, cenușiul grav, ultramarinul
– ultrasunete
insinuând în noi:
gustul somniei, lenea moale,
uitarea-ncenușată blând.
Și valurile dorm la țărm
și păsările-și simt aripa
îngreuiată de mult calm;
se depărtează Vrăjitorul
cântând prin mijlocul cetății
și roșul cade în nisipuri
– ce pulbere, ce scrum subțire! –
amurg hipnotic – deslușim
cu vârful degetelor oarbe
– o muzică, poate o ardere.
Sensul versurilor
Piesa descrie un amurg hipnotic și dezintegrarea graduală a cetăților și a viselor sub influența timpului. Un vrăjitor cântă o muzică fragilă care risipește totul în uitare, lăsând în urmă doar o pulbere fină de amintiri.