Luminile pescăriei băltesc la țărmul pustiu.
Construcții de nisip, epopeea nimicului.
Naufragii ori lansarea ideilor noi
– dar vechi! – în care izbești sticla șampaniei.
Tu stai acolo în rombul tău care-și fabrică mierea și fierea;
privești noaptea lunii sceptic, zicându-i repetare și melancolie.
Dar păsările care se întorc țin minte totul.
Ele își amintesc repetarea, ele slăvesc repetările și spun:
acolo vom poposi, ne vom odihni.
Câtă lentoare de lună – fie,
să înceapă, să izbim șampania inaugurală.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra repetiției și a melancoliei vieții, folosind imagini ale unui peisaj pustiu și ale unor ritualuri ciclice. Vorbitorul contemplă natura repetitivă a existenței, dar găsește o formă de consolare în această repetiție.