Firdousi – 9 Kei Kavus (Șahia Lui a Durat o Sută Cincizeci de Ani) 2 Kavus Ispitit de Neblis Zbura Spre Cer

Cică într-o dimineață, fără știrea nimănui,
Eblis și-adună toți divii și le zise: „Acest șah
ne-a făcut acum viața aspră, plină de dureri.
Trebuie-un viclean ce știe obiceiuri din serai
să se-apropie de Kavus, să-i abată inima
de pe calea-adevărată, pentru-a slobozi pe divi
din cumplită suferință, pentru a-i îndepărta
duhul șahului de Domnul cel neprihănit, și colb
de-a zvârli pe strălucirea-i.” Divii ascultară mulți
spusele și chibzuiră; nimeni nu dădu răspuns
fiindcă se temeau de Kavus. Pân’ la urmă, rău, un div
se sculă: „Cuvine-mi-se numai mie lucru-acest
greu de dus la-ndeplinire; înturna-voi eu pe șah
din credința-i către Domnul; nimeni altul n-ar putea
taina asta să-mplinească.” Intr-un tânăr se schimbă
lesne grăitor, cu-alese și dibace-apucături,
merse și la vânătoare pe vestitul șah găsi.
Se apropie de Kavus, buze, de pământ, lipi,
și-un buchet de roze dându-i, zise: -„Atât ești de măreț,
că ar trebui doar bolta cerului să-ți fie tron!
Tot Pământul se supune vrerii tale; ești păstor
și cei mai semeți din oameni merg, supuși, în turma ta.
Îți rămâne doar un lucru să mai faci ca pentru veci
gloria-ți să strălucească. De ce oare Soarele
mersu-i pururi ți-l ascunde și urcând și coborând?
Care-i firea nopții, și a zilei, cine e
cel stăpân peste rotirea cerului? Instăpânești
tot Pământul și din toate câte sunt pe placul tău,
dar ești, Cerului, rob încă!”
Divu-ntoarse inima
șahului din calea bună; mintea i se-ntunecă
de atâtea gânduri negre, și într-una se gândi
cerurile rotitoare că i-au stat într-ajutor.
Nu știa că nu-i vrun mijloc de a te sui în slăvi,
că sunt fără număr aștrii, însă unu-i Cel-de-Sus,
și că nu-i nici o făptură vrednică să poată sta
împotriva vrerii sale, fiind toate pe pământ:
mârșave, și răzvrătite, pline doar de tot ce-i rău.
N-are Ziditorul lumii trebuință de-ăst Pământ;
omule, doar pentru tine Cer, Pământ, s-au zămislit.
Duhul șahului într-una cercetă în fel-și-chip
mijloace să se-aridece fără aripi în văzduh;
învățaților le puse fel-de-fel de întrebări,
spre-a afla cât de departe-i de aici, de pe Pământ,
cerul cel din jurul Lunii. Astrologii luminați
îi dădură-nvățătură, șahul i-ascultă pe rând
și alese doar un mijloc ciudat și nelegiuit.
Porunci să se pornească noaptea spre-a se căuta
cuiburi de vulturi, și puii să se-adune cât mai mulți,
să se-mpartă câte unul sau pereche pe la căși,
și să-i hrănească bine ani și luni și săptămâni,
tot cu păsări, carne friptă, câte-o dată și cu miei.
Vulturii când se schimbară-n lei puternici și-ntr-atât
că puteau să-nalțe oaia, șahu-și porunci un tron
din lemn indian de-aloe, bine la încheieturi
țintuindu-i plăci de aur, și în cele patru părți
îi adause lungi suliți. Meșterindu-și-l astfel,
și cu duhul pe de-a-ntregul dăruit doar ăstui dor,
spânzură de-aceste suliți fragede bucăți de miel,
și-nsfârșit aduse patru vulturi vajnici și-i legă
de picioare și de tronu-i. Kavus se-așeză pe tron,
după ce își puse-n față un pocal umplut cu vin;
vulturii cu-aripi vânjoase se-avântară-nfometați
spre ciozvârtele de carne. Smulseră de pe pământ
tronul până-l înălțară din câmpie lângă nori,
dând să-nfulece acele fragede bucăți de miel —
cât avură vlagă-ntr-înșii. Auzit-am despre șah
că urcă deasupra bolții rotitorului azur,
și că stărui-n nădejde peste îngeri de-a zbura;
altul spune că zburat-a, cerul să-l înfrunte, sus,
cu săgețile și arcul. Despre Kavus ne-au rămas
multe spuse, și-adevăru-l știe numai Cel Înalt.
Vulturii vâsliră-o vreme, și s-au fost oprit apoi;
asta fi-va soarta celor ispitiți de-naltul zbor.
Dar când se descurajară toți, strânseră, cum ăripile,
coborând și târând după ei suliți, tron și șah către pământ;
se-ndreptară spre-o pădure și căzură lângă-Amol.
De minune-i că Pământul nu-l ucise pe-acest șah
când se prăbuși-n țărână, și pe urmă ce-a urmat
a rămas o taină încă. Kavus mult ar fi dorit
vreo rățușcă să-și ia zborul, ca să aibă ce-nfrupta.
Astfel tron schimbă, putere, pe ocară și pe chin.
Și rămase în pădure de puteri sleit, lihnit,
rugi nălțând către Acela ce-i al lumii ziditor.