Şahinşahul lumii scrise un răvaș la cei doi șahi,
unul de la Soare-Apune, altul de pe la Kitai.
Pe-a scrisorii frunte puse-o rugă spre Cel vecinic viu.
Zise el: „Aceste rânduri fie să dea bunul sfat
celor doi sori preaputernici, celor doi mari înțelepți,
doi viteji, doi șahi ai lumii, doi stăpânitori de tron:
în Kitai și-n Soare-Apune, de la cel care văzu
lumea-n fel și fel de chipuri, scoase tot ce-a fost ascuns,
cumpăni în spada grea și greul buzdugan,
și cu strălucire-ncinse strălucitele cununi;
cel ce poate să preschimbe noaptea într-un miez de zi,
poate la haznă deschide poarta spre nădăjduiri
sau spre grozăvii cumplite, el cel care-a ușurat
chinurile toate, lumii dându-i slavă doar prin el.
Nu vă cer nici diademuri, nici comori ce-ați adunat,
nici coroane, și nici tronuri; cer atât: tustrei feciori
traiul să și-l ducă pașnici și ferice prin acest
rod al chinurilor mele. Frățiorul vostru mic,
căruia vă-mpotrivirăţi, cu mânie, pe când el
n-a făcut rău nimănuia, iată-l, alergă la voi
pentru-a voastră grea mâhnire; dornic de a vă vedea,
de pe cap zvârli coroana, mai de preţ fiindu-i voi,
cum stă bine unui frate. Coborât-a de pe tron,
și sări în șea pe calu-i, și supunerea și-a-ncins.
Fiindcă el e cel mai tânăr, fiindcă el e cel mai demn
de o gingașă iubire, cinste-i dați, fiți buni cu el,
voi, un cuget zămisliți-i, cum eu trupu-i zămislii;
după ce trei-patru zile va petrece lângă voi,
trimiteți-mi-l acasă și mai plin de noi virtuți.”
Puse-a șahului pecete pe scrisoare, și Iradj
părăsi palat și tată și își căută de drum.
Își luă câțiva în ceată și mai tineri și bătrâni,
după cum e trebuința când mi te călătorești.
Când la frații săi ajunse, nici în gând nu bănui
neagra lor precugetare. Frații, după obicei,
îl întâmpinară-n cale; lepădară-n fața lui
armele zăngănitoare; când văzură chipu-i plin
de-o frățească duioșie, -ntunecatele priviri
și le-ntunecară încă; el sclipind de drăgăstos,
ei mocnind de reavoință, prinseră a-l întreba
într-un fel la care dînsul nu putu să dea răspuns.
Clocotiră-n ei de ură, el netulburat de loc,
și-astfel câteșitrei intrară frații într-un mândru chioșc.
Ochii tuturor din oaste se-ndreptară spre Iradj,
întrucât era el vrednic de coroană și de tron.
Inimile lor bătură mai avan, atât de mult
îl și îndrăgiră-oștenii; duhul lor și ochii lor
străluciră de iubire, de icoana lui vrăjiți.
Rânduri rupseră vitejii și-adunați, doi câte doi,
laolaltă și în taină, preamăriră pe Iradj
și își ziseră: „El singur de împărăție-i demn,
diademul stăpânirii fie ca să-l poarte el!”
Salm pe-ascuns pândindu-și oastea, mintea i se tulbură
de-a vitejilor simțire. Buzna el intră în cort,
plin fu pieptu-i de mânie, plin ficatu-i de venin,
plină fruntea-i de-ncruntare; s*****i pe cei din cort.
Salm și Tur se așezară și sfătuitorii lor.
Flecăriră pe șoptite despre-ntreaga stare-a lor,
despre țară și coroane ale celorlalte țări.
Zise Salm lui Tur în miezul tainicei întrevorbiri:
„De ce luptătorii noștri se-adunară câte doi,
muți, doar din priviri grăindu-și? N-ai văzut, când ne-am întors,
cum, din toți cei de pe cale, nimenea de pe Iradj
nu-și mai dezlipea privirea? Altele-au fost două oști
a doi șahi pe când ieșit-au, și-altele pe când intrau.
Inima cernitu-mi-s-a din pricina lui Iradj,
gânduri grămădind pe gânduri se-nălțară-n duhul meu.
Privind oștile a două țări ce ale noastre sunt,
am văzut că amândouă ascultare vor să-i dea
numai șahului cel tînăr. De nu-l smulgi din rădăcini,
prăbuși-te-vei din tronu-ți drept sub talpa lui Iradj!”
Mai apoi se ridicară și de-a lungu-ntregii nopți
se trudiră laolaltă întocmindu-și planul lor.
Sensul versurilor
Un rege își trimite fiul mai mic la frații săi, cerându-le să-l trateze cu respect. Însă, frații mai mari, invidioși pe popularitatea și potențialul lui Iradj, complotează împotriva lui, simțind că acesta le amenință poziția la tron.
