Iubirea mea lăuntrică – o, moarte vie –
eu în zadar aștept cuvântul tău gravat
și mă gândesc, ca floarea care s-a uscat,
că fără mine de trăiesc îmi ești pustie.
E aerul nemuritor. Și piatra arsă
nu știe umbra și nici nu o evită.
Nu am nevoie în inima-mi rănită
de mierea grea pe care luna o revarsă.
Dar eu te-am chinuit. Îmi sfâșiai și vene,
un tigru și-un hulub, chiar peste șoldul tău
într-un duel de crini și mușcături viclene.
Așa că umple-mi rătăcirile mereu
cu un cuvânt sau lasă-mă trăind alene
prin nopți întunecate sufletului meu.
El poeta pide a su amor que le escriba
Federico García Lorca.
Amor de mis entrañas, viva muerte,
en vano espero tu palabra escrita
y pienso, con la flor que se marchita,
que si vivo sin mí quiero perderte.
El aire es inmortal. La piedra inerte
ni conoce la sombra ni la evita.
Corazón interior no necesita
la miel helada que la luna vierte.
Pero yo te sufrí. Rasgué mis venas,
tigre y paloma, sobre tu cintura
en duelo de mordiscos y azucenas.
Llena pues de palabras mi locura
o déjame vivir en mi serena
noche del alma para siempre oscura.
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorința arzătoare a poetului de a primi un semn de la persoana iubită, oscilând între speranță și disperare. El se simte pustiit de absența ei și își exprimă suferința printr-o serie de imagini puternice și contraste.