Tu nu vei ști în veci cât te iubesc,
că înlăuntru-mi zaci și-ai adormit.
Te-ascund, te-ascund plângând și-s urmărit
de un suspin adânc, neomenesc.
Firea zvâcnind în carne și-n pulsar
îmi răscolește pieptu-ndurerat,
când vorbe tulburate au mușcat
aripile din sufletu-ți barbar.
Un grup de oameni saltă prin livezi
– tânjindu-ți trupul fin și chinul meu
călări pe cai de sori, cu coame verzi.
Iubirea mea, te lasă lui Morfeu,
prin sângele-mi-vioară să te pierzi!
Privește-i cum ne urmăresc mereu!.
El amor duerme en el pecho del poeta.
Tú nunca entenderás lo que te quiero
porque duermes en mí y estás dormido.
Yo te oculto llorando, perseguido
por una voz de penetrante acero.
Norma que agita igual carne y lucero
traspasa ya mi pecho dolorido
y las turbias palabras han mordido
las alas de tu espíritu severo.
Grupo de gente salta en los jardines
esperando tu cuerpo y mi agonía
en caballos de luz y verdes crines.
Pero sigue durmiendo, vida mía.
¡Oye mi sangre rota en los violines!
¡Mira que nos acechan todavía!
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire profundă, dar imposibilă, marcată de suferință și pierdere. Poetul își ascunde iubirea, dar este urmărit de durere și presimțirea morții, într-o lume onirică și plină de simboluri.