Cu fruntea-n pământ, cu gândul în înalt
mergeam, mergeam
și pe-a timpului cale,
căutând o dorință viața mea se avânta.
Lângă un drum cenușiu
văzui o livadă în floare
și-un trandafir
plin de lumină, plin de viață
și de durere.
Femeie, floare ce se deschide-n grădină:
trandafirii-s ca trupul tău feciorelnic,
cu mireasma-i inefabilă, fină,
și-a sa nostalgie pentru tot ce e trist.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare interioară și o dorință de împlinire, pe fundalul unei melancolii profunde. Trandafirul devine un simbol al frumuseții fragile și al efemerității vieții, reflectând o nostalgie pentru tot ce este trist.