Un chip al Lethei,
și câmpiile
pline de slaba însă-aurita
lumină,
cenușii stânci,
și sub ele
o mare
mai dură decât granitul,
zbuciumată, potolită nicicând;
înalte forme
cu mișcări de zei,
primejdios chip;
și careva spunea:
„Ăsta-i Actaeon.”
Actaeon cu pavăză de aur la picior!
Pe deasupra minunatelor pajiști,
peste răcoroasa față a acelui câmp,
eastâmpărate, mereu clătinătoarele
oști ale unui popor străvechi,
tăcut alai.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de război iminent și melancolie, folosind imagini mitologice și peisaje sumbre. Personajul Actaeon, cu pavăza sa, sugerează o vulnerabilitate în fața destinului, în timp ce oștile tăcute ale unui popor străvechi accentuează ideea de inevitabilitate și pierdere.