Ezra Pound – Portretul Unei Femei

Tu și spiritul tău ne sunteți Marea de Sargasse.
Londra a trecut pe lângă tine-n acești douăzeci de ani.
Se luminaseră corăbii, zălog ți-au lăsat ba una, ba alta:
Idei, clevetiri vechi, câte ceva din toate lucrurile,
Petece stranii ale cunoașterii sau mărunte mărfuri de preț.
Te-au corectat minți luminate – în lipsa altcuiva.
Mereu ai fost cea de-a doua. Tragic?
Da’ de unde! Ai preferat-o lucrurilor obișnuite:
Unui bărbat tont, bont, însă nespus de statornic,
Cu-o minte de rând, c-un gând mai puțin în fiece an.
O! tu știi să rabzi, te-am văzut stând, așteptai
Nesfârșite ore, ceva să se ivească pe lume.
Și acum plătești. Da, plată deplină.
Ești o persoană de-un oarecare interes, cine vine la tine
Se-alege c-un bizar câștig:
Pescuite trofee, câte-o sugestie curioasă,
Lucruri ce nu duc nicăieri; și o poveste sau două,
Doldora de mătrăgună ori de altceva
Care-ar vrea să se dovedească de folos, dar nu se
Dovedesc niciodată
Care nicicând nu-s nicăieri nimerite și n-au rost
Și nu-și află potrivire pe ghergheful zilelor;
Ciudata vremii trudă, pradă vremii;
Idoli și ambră și rare-ncrustări
Iată-ți bogățiile, făloasa ta zestre și totuși
În ciuda acestei marine visterii de lucruri vremelnice
Scorneli bizare de lemn încă umed și altele de mai
Strălucitor metal.
În calma luminii plutire adâncă,
Nu! Nimic și atâta. În tot și-n toate,
Nimic al tău cu-adevărat.
Și totuși, asta ești tu.