O, Doamne, o, Venus, o, Mercur, patron al pungașilor,
Dați-mi când se cuvine, vă conjur, o mică tutungerie,
Cu micuțele cutii strălucitoare
rânduite îngrijit pe rafturi
Și înmiresmatele vracuri de tutun presat și mahorca,
Și strălucitoarea Virginia
desfăcută sub strălucitoarele lădițe de sticlă,
Și o pereche de cântare nu prea soioase,
Și curvele intrând pentru o vorbă sau două în trecere,
Pentru o vorbă-n doi peri, sau ca să-și aranjeze un pic părul.
O, Doamne, o, Venus, o, Mercur, patron al pungașilor,
Dați-mi cu împrumut o mică tutungerie, sau rânduiți-mi orice meserie
Afară de meseria asta blestemată a scrisului,
În care omul are nevoie de creierul lui tot timpul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința naratorului de a scăpa de povara scrisului și de a avea o viață mai simplă, materializată printr-o tutungerie. El imploră zeii comerțului și ai hoților să-i ofere această alternativă, sugerând o dezamăgire față de eforturile intelectuale.