Demult cocorii nopții prin cer s-aud vâslind,
Să ne lăsăm în voia luntrașului, zâmbind.
E mai umbros pământul și-i cerul mai umbros.
Îndată vom pătrunde pe-un fluviu mătăsos.
Și timpu-n vremea asta tăcut la prag va sta.
Hai, umple-i tu ulciorul cu vin, cu mâna ta.
Și-o să se mire timpul cum tot răsar, ușor,
Luceferii de seară din vinul din ulcior.
Iar noi în vremea asta va fi să coborâm
Pe-un fluviu de mătase, spre celălalt tărâm.
Umbros va fi pământul, și cerul mai umbros.
Pluti-vom mai departe pe fluviul mătăsos.
Iar timpul tot ulciorul să-l bea, și mai profund,
Pân’ vor rămâne numai luceferii pe fund.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie onirică spre un tărâm necunoscut, sugerând o trecere lină spre moarte sau o stare de visare profundă. Timpul este personificat și îmbietat să consume din ulciorul cu vin, simbolizând uitarea și acceptarea destinului.