Versuri corectate și adnotate
O, Venus palidă-n azururi, du-măpe plaiuri largi cu licărul bobatsă simt în jur luceferii cum batca inimi de noroi ce se consumă.Stăpân pe-al zorilor descălecat,să văd pe-un aspru așternut de brumăpământul în văpăi și marea-n spumăca niște miri ce-mpart același pat.Jur împrejur, comete în cascadăcu tinere săruturi de zăpadăsă răscolească blândul lor extaz;iar vămile, asemeni … Citește mai mult
1. Câtă liniște aveam în mineÎnainte de a știi de tineDar s-a întâmplat să te întâlnescȘi nu știu decât că te iubesc.2. Ochii stălucesc ca două steleEi sunt lumea visurilor meleȘi lumina lor vreau să cred că ePentru mine marea dragoste. Refren: Ochii tăi, ochii tăiDoi luceferi în văpăiMă atrag în lumea lorCu iubire și … Citește mai mult
Când nici luceferii nu sunt eterniCe rost are cuvântul „întotdeauna”?Trecem ca șipotul vântului,Putrezim ca firele ierburilor.În corola inimii cât bate, cât mai bate,Purtăm lumina frunții și smoala ochilor.Nu-mi cere să-ți răspund „totdeauna”Când nici luceferii nu sunt eterni.
Demult cocorii nopții prin cer s-aud vâslind,Să ne lăsăm în voia luntrașului, zâmbind.E mai umbros pământul și-i cerul mai umbros.Îndată vom pătrunde pe-un fluviu mătăsos.Și timpu-n vremea asta tăcut la prag va sta.Hai, umple-i tu ulciorul cu vin, cu mâna ta.Și-o să se mire timpul cum tot răsar, ușor,Luceferii de seară din vinul din ulcior.Iar … Citește mai mult
Ni s-a spus: ”Neprihăniții cei cu fețe de luceferitot astfel, precum muriră, s-or scula din groapă, teferi! ”Noi, de-acum, cu băutura și iubita, dăm în zoale –fie ziua învierii, vii și teferi, să ne scoale!
Cei luceferi de pe pripa cerului ce ne așteaptă,au tertipuri să ne-ncurce oricând mintea înțeleaptă.Ia aminte și nu-ți pierde firul de înțelepciune,căci și-aceștia, luminații, rătăciți sunt prin genune.
Se-aprind luceferii, se-aprindePe stepă luna s-o colinde;Şi-un aprig dor, păgân mă prindeSă sar în şea.Al meu e cerul şi pământul!Călare nu m-ajunge vântul,Şi cine-mi va opri avântulPe stepa mea!.Nu stelele ce-or să apună,Nici răsăritul viu de lună,Ci stepa, stepa mea nebunăO voi cânta.Nebiruită ca o marePrin zări se-afundă şi dispare,Şi sufletele rătăcitoareN-o pot uita.
Diamantul unei steleÎnaltul în cer a brăzdat,pasăre de lumină ce vreadin univers să disparăși fuge din cuibul uriașunde zăcea prizonierăneștiutoare că areun lanț legat de grumaz.Vânători dintr-o lume străinăies să vâneze luceferi,lebede de-argint nepătatpe oceanul de liniști.Puieții de plop descifreazăabecedarul; li-i dascălun plop bătrân care-și mișcăîn liniște brațele moarte.În muntele îndepărtattoți morții juca-vor acuma
M-am așezatîntr-un luminiș de timp.Era un iazde tăcere,de-o albă tăcere,inel imensîn care luceferiiloveau cu cele douăsprezece schimbătoarenumere negre.
Luminiță nouă,Pe-un pârâu de rouă,Plimbă, mi se plimbăȘi mi se răsplimbăFloarea florilor,Zâna zorilorRouă adunându-șiPaharul umplându-șiȘi ea mi se credeCă nimeni n-o vede,Soarele-a văzutȘi mult i-a plăcutȘi-n grab-a trimesPețitori pe-alesDoi luceferei,Pețitorii eiÎn cas-au intratȘi au întrebat:– Vrei de soț pe Soare,Că el e mai mare?Ea când auziiAșa le grăi:– Ba, ba eu n-oi voi,Ba eu n-oi … Citește mai mult