Te bucură de vântul cel hoinar
Ce-aduce în livadă unda vieții:
Aici unde se-afundă-un mort
vălmășag de-amintiri,
grădină nu era, ci relicvar.
Fâlfâitul ce-auzi nu e un zbor,
ci e mișcarea poalei din vecie;
vezi cum se schimbă-acum astă fâșie
singură de pământ într-un cuptor.
O fierbere e dincoace de zid.
De-naintezi te întâlnești
tu, poate, cu fantasma ce salvează:
poveștile aici se-alcătuiesc,
faptele șterse-n jocu a ce va fi.
Caută-n plasă ochiul rupt și-afară
te aruncă din strânsoare, haide, fugi!
Rugina acră mai puțin, setea ușoară
îmi vor fi, te du, căci i-am înălțat cu rugi.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a amintirilor într-un cadru natural. Vorbitorul pare să caute o formă de salvare sau eliberare dintr-o situație apăsătoare, invocând imagini puternice ale naturii și ale trecutului.