Acum când corul potârnichilor
te-alină-n somnul veșnic, ruptă,
fericită ceață în goană spre colinele
culese din Mesco, acum când lupta
celor vii se-ntețește, de-ai să-ți lași
vestmântul ca pe-o umbră
(și nu-i umbră,
duioaso, nu e ceea ce crezi)
cine te-o ocroti? Strada sumbră
nu e cale, doar mâini două, un chip,
acele mâini, acel chip, gestul unei
vieți ce nu e alta, ci ea însăși,
doar asta te așază în acest
des rai de suflete și voci unde trăiești;
iar întrebarea ce o lași e tot un gest
al tău, și ea, în umbrele de cruci.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus mamei decedate, evocând amintiri și exprimând durerea pierderii. Vorbitorul își amintește de grija și sacrificiile mamei, reflectând asupra impactului ei etern.