A dispărut și golul
unde te puteai cândva refugia.
Acum știm că și aerul
e o materie care ne apasă.
O materie imaterială, mai rău
nici că puteam păți.
Nu-i destul de plin pentru că trebuie
să-l populăm cu fapte, cu mișcare
ca să putem spune că-i aparținem
și nu scăpăm de el nici când murim.
Să îl ticsim cu obiecte pe cel ce e
singurul Obiect prin definiție
fără ca lui să-i pese rușinoasă
comedie. Și cu ce zel jucăm în ea!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea golului existențial și modul în care oamenii încearcă să-l umple cu activități și obiecte materiale, fără a reuși să scape de sentimentul de apăsare și de condiționare. Versurile sugerează o critică a superficialității și a eforturilor zadarnice de a găsi sens într-o lume dominată de materie.