Fruntea ți-o eliberez de țurțurii
închegați când străbăteau înalte
nebuloase; ai aripile sfâșiate
de cicloane, ieși din somn în salturi.
E amiază: în curte își lungește moșmonul
umbra neagră, se-ndârjește-n cer un soare
friguros, iar celelalte umbre retezate
pe uliță nu știu că ești aici.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre eliberarea de traume și greutăți, oferind o imagine poetică a vindecării. Metaforele naturii sugerează un proces de purificare și renaștere, în care personajul iese dintr-o stare de suferință către o nouă realitate.