Floarea care repetă
pe buza văgăunii
nu mă uita pe mine,
n-are culori mai vesele, mai clare
ca spațiu – ntins între mine și tine.
Un scârțâit ne rupe, ne desparte,
albastrul îndârjit nu mai apare.
În zăduful aproape vizibil mă duce mai departe
la capătul întunecat, opus, acest funicular.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de nostalgie și depărtare, folosind metafora unei flori care repetă. Vorbește despre o ruptură și despre un dor profund, sugerând o călătorie spre un loc întunecat și opus.
