Pe ferestre se vedeau dactilografe.
Dedesubt fundătura, miros de raci prăjiți,
și vreo duhoare-ngrețoșată din canal.
Bună treabă la Veneția
să te apleci peste-acel peisaj și ea
venită de departe. Ea care-i iubea
doar pe Gesualdo, Bach și Mozart și eu groaznicul
repertoriu de opera cu unele preferințe
pentru cel mai rău. Apoi spre-a complica lucrurile
ceasul ce-arată cinci când e doar ora patru,
ieșirea pe neașteptate, San Marco, cafeneaua Florian pustie,
riva degli Schiavoni, trattoria Paganelli,
recomandată de vreun avar Pictor toscan,
două camera nici măcar comunicante și a doua
zi să te văd cum treci dreaptă fără
să-nvrednicești cu o privire Ranzoni-ul meu.
Mă întrebam cine trăia-n abstract, eu, ea sau amândoi, însă urmând o linie neparalelă, chiar opusă. Și când te gândești
că inventasem admirabile fantasme pe acele rampe
ce din Oltrarno duc în marea piață.
Dar acum printre porumbei
fotografi ambulanți, sub căldura bestială,
cu greutatea catalogului de la bienală,
neconsultat, de care-i greu să te descotorosești.
Ne-ntoarcem cu vaporașul trecând peste grăunțe,
cumpărând keepsakes, cărți poștale și ochelari negri la dughene.
Era, îmi pare, în ’34, prea tineri, poate prea străini
pentru-un oraș ce-are nevoie de turiști și de amanți bătrâni.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire dintr-o călătorie la Veneția, posibil o relație eșuată. Naratorul reflectă asupra tinereții, a străinătății și a contrastului dintre așteptările romantice și realitatea cotidiană.