„Arsenio” (îmi scrie ea) „eu aici stând la aer,
morohâți-mi chiparoși, cred că
e vremea să suspenzi atât de mult
de tine pentru mine vruta suspendare
de înșelări mondene; că e vremea
să întinzi pânzele și să suspenzi chiar epoche.
Nu spun că anotimpul e negru și că turturelele
cu-aripi tremurătoare zburat-au către sud.
Nu pot să mai trăiesc din amintiri.
Mai bine mușcătura gheții decât torpoarea ta
de somnambule sau de trezit târziu.”
Sensul versurilor
O scrisoare de despărțire plină de amărăciune și regret. Naratorul exprimă dorința de a depăși amintirile dureroase și preferă confruntarea directă cu realitatea, oricât de dură ar fi, decât să trăiască într-o stare de toropeală emoțională.