Adesea, răul vieții pe care l-am întâlnit
a fost pârâul sugrumat care gâlgâia,
era ondularea frunzei uscate,
era calul căzut.
Păi nu știam, în afară de minunea
pe care o dezvăluie Indiferența divină:
era statuia în somnolența
după-amiezii, și norul, și șoimul înălțat.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra dificultăților vieții, întâlnite adesea sub diverse forme. În ciuda acestor greutăți, se întrezărește o minune dezvăluită de indiferența divină, sugerând o acceptare stoică a realității.