Nu știu a cui sunt, toți s-au preschimbat
în mine. Nu știu cine sunt, sunt însă.
Ușoară sunt și grea ca un blestem,
sunt piatră și sunt viață neajunsă.
Nu vă jucați cu mine, ucigași,
v-alunec printre degete, sunt vie,
zvârliți-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sunt, și sunt leșie.
Fugiți! Căci sunt cenușă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub ușă
și să mă cern pe chipul vostru-n somn,
și să vă dau sărutu-mi de cenușă.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema identității fluide și a transformării inevitabile, sugerând că sinele este compus din influențe multiple și că moartea sau transformarea sunt omniprezente, chiar și în viață. Cenușa simbolizează atât distrugerea, cât și potențialul de a se infiltra și schimba totul.