Enriqueta Ochoa – Sub Bobul Aurit al Grânelor

De-ar fi să părăsesc această toamnă,
îngropă-mă sub bobul aurit al grânelor,
pe o câmpie,
pentru a continua să cânt sub cerul liber.
Nu-mi învălui trupul.
Nu mă ascunde în morminte de granit.
Sufletul meu a fost un val de furtună,
un strigăt risipit în fântână,
un armăsar magnific
ce-a însămânțat cuvântul cu ecouri dumnezeiești
și nu vreau să-mi bântuie, tremurând,
viitorul meu așezământ,
în timp ce zăpada se-așterne
cu fulgi evlavioși la picioarele mele.
Vreau ca gura apei
să-mi exorcizeze spiritul,
vântul să mă boteze,
să mă-nfășoare pământul în așternutul său călduros,
de-ar fi să părăsesc această toamnă.
Bajo el oro pequeño de los trigos.
Si me voy este otoño
entiérrame bajo el oro pequeño de los trigos,
en el campo,
para seguir cantando a la interperie.
No amortajes mi cuerpo.
No me escondas en tumbas de granito.
Mi alma ha sido un golpe de tempestad,
un grito abierto en canal,
un magnífico semental
que embarazó a la palabra con los ecos de dios,
y no quiero rondar, tiritando,
mi futuro hogar,
mientras la nieve acumula
con además piadoso
sus copos a mis pies.
Yo quiero que la boca del agua
me exorcise el espíritu,
que me bautice el viento,
que me envuelva en su sábana cálida la tierra
si me voy este otoño.