Trăiesc cu el ca să-i văd chipul,
Nu merg mai departe
Nici pentru oaspeți, nici pentru asfințit;
Moartea e sigur privilegiu.
Numai oprirea mea grăbită,
Și ceea ce-i obișnuit
Prezintă nevăzutul semn,
De legământ nedăruit.
Trăiesc cu el, îi aud vocea,
Sunt gata până azi
Să mărturisesc certitudinea
Nemuririi
Învață-mă, vreme, simplă cărare,
Convingere de fiecare zi și tare,
O viață fără de sfârșit,
Te judec cum a trebuit.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a nemuririi, reflectând asupra legăturilor și a promisiunilor nedăruite. Vorbitorul contemplă viața și eternitatea, judecând experiențele trecute.