În timp ce sufletele rătăceau, am rămas ca statui funerare,
vitrege nopți pe malul apei sorbindu-ne privirile amare.
Frumoasă și tristă erai!
Gloriei tale fost-am cupă, de-argint vasul.
Printre rarele trestii, când luna lucea, eram pasul tău, mersul tău, eram
Pasul.
Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,
Vino, nu veni, dulcea mea înserare
Pe malul apei să amurgim, împietriți ca statui funerare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și nostalgie profundă față de o iubire pierdută. Naratorul își amintește de momentele petrecute cu persoana iubită, dar sentimentul dominant este unul de tristețe și de așteptare incertă.