În lunca unde visam visul în care te cunoșteam cu sabia descriind
Paradisul a venit, într-o seară,
Trimisul.
Iată-i umbra pe lacuri,
prin pădurea veche de veacuri.
O, prefăcutul cocon,
coturnii și masca de histrion.
Luna-l bătea, lumina-l scălda, natura de aur era purpura-i grea.
Caligrafia și veșted sigiliul ce-nseamnă.
Trimisul acesta nu-i altul, e
Toamna.
În lunca unde-mi spunea, mai an,
turtureaua duiosu-i roman,
acum îmi aduc adieri singuratice
doar boarea cucutei socratice.
Sensul versurilor
Piesa descrie venirea toamnei personificată ca un trimis, aducând cu sine o atmosferă melancolică și amintiri ale unor vremuri mai fericite. Natura își schimbă aspectul, iar sentimentul dominant este cel al trecerii timpului și al pierderii.
