Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Și trece el, trece
prin frunzele nopții lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopții,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Și acel fermecat
stă îngenunchiat.
Și spune ceva,
murmură ceva,
foarte grav ceva,
despre el, despre lucruri,
o cumplită spovedanie:
Lucrurilor, senzitivelor,
moartelor, mireselor,
el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă,
s-a zăpăcit.
1972
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj fermecat care trece printr-o noapte a sufletului, măcinat de remușcări. El își face o spovedanie, recunoscând că nu a iubit lucrurile și ființele din jur, zăpăcindu-le și, în final, zăpăcindu-se pe sine.