E ştiut, pietrele nu mor niciodată.
În siberii, viforul crunt se ridică-n
Neliniştea mea, o dată şi-ncă o dată.
Mi-aş fi dorit să mă pierd în siberii,
Îngheţat. Să mă păstrez pentru tine
Şi nopţile, tu să ai cu mine vedenii.
Când nimic, nimic nu mai e de făcut,
E ştiut, lacrima se-ntrupează şi curge,
Şi-ntr-un ritual, viaţa se-ntoarce la rut.
E ştiut, eu nu te-am iubit niciodată;
Dar îmi închipui cum ar fi fost…
Neliniştea mea, în zăpezi e-ngropată.
Când nimic, nimic nu mai e de făcut,
E ştiut, pietrele se ridică şi cântă,
Viaţa se-ntoarce la rut. Ai aflat, ai văzut?
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și neliniștea legate de o iubire pierdută sau neîmplinită. Vorbitorul își imaginează cum ar fi fost să iubească și se simte îngropat în neliniște, căutând un sens în ritualul vieții.