Îmi place marea când e-nfuriată,
Când chiuie și strigă disperată,
Când, obosită, tace ca o fiară,
Pândind din nou, cum ar putea să sară,
Privind prin transparențele meduze
La țărmurile în colorate bluze.
Ce înseamnă glasul mării pe furtuni,
O știu pescărușii și micii lăstuni,
Care se-nspăimântă și răcnesc pe maluri,
Privind cum se-nalță muntele de valuri.
Bărcile, pescarii par o jucărie
Pe întinse ape prinse de urgie.
Îmi place marea când e-nfuriată,
Dansând, din țărm în țărm, turbată,
Apoi tăcând și rămânând domoală
Cu dare de lumină și de smoală.
Luceferii răsar pe cer puzderii.
Victorioși se-ntorc corăbierii.
Sensul versurilor
Piesa descrie fascinația față de mare în diversele sale stări, de la furie la calm, reflectând asupra puterii și frumuseții naturii. Imaginea mării este folosită ca metaforă pentru emoțiile umane și forța brută a naturii.