Versuri corectate și adnotate
Lângă fântână am văzut-o,Făcându-și mâinile căuș,Cu părul negru, jucăușȘi o strigam în gând: iubito!N-a vrut să-mi spună cum o cheamăȘi m-a privit cu dușmănie.Aș fi ales-o dintr-o mieNumai pe ea, de bună seamă. Mai trec și azi pe la fântână.S-a măritat iubita mea.Din pumn și azi apă mai beaCând vine seara la fântână.
Fiicei mele Ileana.Pruncul strâns în brațe-l ținSă nu știe de suspin.Îl așez lin în copaieSă nu știe de războaie.Pruncul a scâncit, visează,Tata-i stă la cap de pază.Îi vorbesc, îl prind în grabăCa pe-un licurici din iarbă.Genele-i clipesc și țesViitor de veacuri des,Viitor senin, curat,Ca obrazu-i sărutat.
Corinei.Nespus de mult ai suferitCând m-au luat de lângă tine.Duceam ființa ta cu mine,Căci ne-am iubit nemărginit,Înflăcărat, fără suspine.Simțeai că trebuie să vinȘi răbdătoare m-așteptai.Obrazul poate-mi sărutaiDe pe portret sau poate dinPerna-n care lăcrămai.
De n-ai fi stat alături de mineCând pentru mulți eram ca un ciumat,N-ar fi rămas nimic dintr-o iubire,Iar eu de mult, de mult te-aș fi uitat.De n-ai fi fost cu inima curatăCând hăituit eram prin munți, fugar,Eu nu ți-aș fi trimis atunci scrisoarePe-o coajă-ntunecată de arțar.
În amintirea nevinovatelor ființe ucise de hitleriști,În leagănul de la Auschwitz, cu bomboane otrăvite.De râset e plină aleeaÎn lagărul groaznic al morții..Se joacă un card de fetițe,Frumoase cu albe rochițe,Pe care căzuseră sorțiiSă moară în ziua aceea..Mai cântă o pasăre-n pomÎn lagărul groaznic al morții..Îi cântecul plin de-ntristareÎn clipa senină, cu soare,Pe care o-ntunecă hoții,Jivină … Citește mai mult
Mă duc acasă să mai prind putere,Căci mi-a rămas în sat puținul de avere:Un legământ cu locurile nataleCe m-au purtat în calde și materne poale.Din satul meu mă-ncarc de bucurieCa pasărea ce cântă pe câmpieȘi aș brazda, în zbor, întreg pământul,Să-mi duc și bucuriile și cântul.
Nu-mi trebuie nici prapuri, nici popi! –Strigat-am când copilu-mi sta pe masă,Cu zâmbetul pierdut în colțul gurii,De parcă-avea să spună: „Lasă, lasă,.Nu fi rău, tăticule, cu cele sfinte!”Nevasta mea aprinde-o lumânarelângă grămada cărnii noastre amorțiteCe s-a desprins din noi – și cum ne doare!.De sărăcie e murit – micuțul!Și-n ajutorul nostru nimeni n-a venit.Când ne-am … Citește mai mult
Îmi place marea când e-nfuriată,Când chiuie și strigă disperată,Când, obosită, tace ca o fiară,Pândind din nou, cum ar putea să sară,Privind prin transparențele meduzeLa țărmurile în colorate bluze.Ce înseamnă glasul mării pe furtuni,O știu pescărușii și micii lăstuni,Care se-nspăimântă și răcnesc pe maluri,Privind cum se-nalță muntele de valuri.Bărcile, pescarii par o jucăriePe întinse ape prinse … Citește mai mult
Pentru inima ce ardeAm pus lirei mele coarde.Pentru inimile-aprinseÎmi sunt pânzele întinse.Para inimii curatePeste mări și țări străbate.Numai inimile noastreCâtă zările albastre.Inima ce stă-n vâltoareNu se stinge și nu moare.Pentru-a lumii ‘nalte viseInimile-s lămpi nestinse.
Am stat la pândă, sub un gard, o noapte-ntreagăCu gândul să ucid, căci mi-era foameȘi am rămas așa, târziu, în întuneric,În liniștea orașului ce doarme.Când am ieșit în stradă, tremuramȘi am scrâșnit, mușcându-mi pumnu-n dinți.Doi oameni ce treceau au zis:« Ah! Dumnezeu cu dânsul! Și-a ieșit din minți! ».De-atuncea, port în mine răzvrătireaȘi suferința celor … Citește mai mult