Fugind de tot: de lume și de tine,
Mă duc să dorm pe-ntindere de ape;
Acolo groapa vântul să mi-o sape;
Amurgul serii cadă peste mine.
Nespus de dulcea ei singurătate
Și-o poartă-n lume luna gânditoare:
Mă uit la dânsa, și nu mă mai doare
Viața-mi plină de pustietate.
O, tu, acela ce mă faci să sufăr,
O, suflete, întoarce-te prin astre
Și lasă-mă pe apele albastre,
Să dorm de veci, cu capul sub un nufăr.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a scăpa de suferință și de lume prin găsirea odihnei eterne în natură. Vorbitorul caută alinare în singurătate și în imaginea morții ca eliberare.
